Ai o flotă de semiremorci? Atunci probabil că ești în căutarea unor tavane pentru vehiculele tale. Pentru că transportul mărfurilor nu ține cont de condițiile meteorologice, ai nevoie de siguranța unei încărcături protejate. De aceea, tavanele Krone pentru semiremorcă sunt alegerea potrivită.
Orice neconformitate a prelatelor tip tavan poate să prelungească durata transportului dacă apar defecțiuni. De exemplu, ruperea sau desprinderea tavanelor de pe semiremorcă presupune oprirea camionului și repararea părților deteriorate. Să nu mai vorbim și despre stricăciunile ce pot fi produse mărfurilor transportate.
Hai să vezi cum poți să eviți astfel de situații și care sunt avantajele tavanelor Krone pentru semiremorca ta.
De ce să alegi tavane Krone pentru semiremorci
Tavanele pentru semiremorci asigură mărfurile astfel încât ele să nu fie deteriorate pe parcursul transportului. De exemplu, materialele de construcții, precum nisipul sau pietrișul, pot să cadă pe carosabil la viteze mari. Așadar, aplicarea tavanelor pentru semiremorcă împiedică apariția pagubelor materiale.
Iar avantajele prelatelor capac pentru semiremorcă nu se opresc aici. Ele sunt realizate din materiale de înaltă calitate care rezistă la condiții meteorologice nefavorabile. În plus, tavanele pentru semiremorcă fac față tensiunilor aplicate la întindere. Iar pentru fiecare buget există soluții potrivite precum Tavane Eco, Standard sau Premium.
Indiferent de dimensiunea semiremorcii, ai garanția că vei găsi un capac care să se potrivească perfect. Prelate Camion Săliște Sibiu oferă o gamă de prelate tavan Schmitz, Krone, Kögel sau Schwarzmüller ce pot fi aplicate de client sau de echipa de montaj. Iar pentru montaje rapide, poți beneficia de capac pentru semiremorcă în doar 50 de minute.
Tavanele pentru semiremorcă pot fi printate cu grafici detaliate sau mai simple. De exemplu, pentru imprimarea unui logo se poate aplica tehnica serigrafiei sau printul prelatelor prin colantare. Inscripționarea are avantajul rezistenței îndelungate, indiferent cât de des este utilizat capacul pentru semiremorcă.
Accesorii de calitate pentru tavan Krone
Pentru a fi sigur de calitatea montajului și a prelatei, îți punem la dispoziție accesorii originale Franz Miederhoff pentru prelate de camion. Poți alege pentru prelatele camioanelor tale bride, capse sau catarame care nu ruginesc și nu oxidează. Accesoriile sunt confecționate din oțel inoxidabil pentru rezistență îndelungată indiferent de vreme.
Accesoriile obișnuite au o calitate mai redusă și sunt confecționate să reziste mai puțin timp. În consecință, factorii externi produc rapid deteriorări precum rugină sau chiar rupturi. Accesoriile originale Franz Miederhoff îți garantează rezistență și o calitate înaltă a materialului de fabricare.
Așadar, nu trebuie să îți faci griji că ploaia va afecta piesele din oțel ale prelatei. Transporturile se realizează în siguranță, iar tu te bucuri de o investiție pe care nu o vei repeta curând. Capsele și chingile pentru prelate asigură întinderea uniformă a capacului pentru semiremorcă pentru a securiza marfa transportată.
Asigură-te că toate accesoriile pentru prelate tavan sunt aplicate corect, capsele sunt bine strânse, iar cataramele sunt închise.
Tavane pentru semiremorcă montate în 50 de minute
De regulă, timpul de execuție și montaj al prelatelor tavan pentru semiremorcă este între 1-4 ore. În acest timp, specialiștii în prelate măsoară semiremorca, demontează vechea prelată, execută produsul nou și îl montează pe vehiculul tău.
Pentru semiremorcile Schmitz și Krone montăm tavane în sistem Drive-In. Ce înseamnă acest lucru? Că tu vii cu autovehiculul tău la Prelate Camion Săliște Sibiu, iar în 50 de minute confecționăm și aplicăm prelate capac pentru semiremorca ta.
Îți oferim posibilitatea de a beneficia de o prelată tavan nouă, de înaltă calitate și care să reziste la cât mai multe transporturi, în doar 50 de minute. Tavanele sunt confecționate cu ajutorul unor tehnologii speciale precum sudura cu aer cald sau cu frecvență înaltă.
Iar dacă te gândești la publicitatea mobilă pentru remorcile camioanelor, îți garantăm calitatea graficii dorite pentru 5 ani datorită tehnologiei Solidskin. Avantajele printului Solidskin sunt redate de faptul că prelata nu se îngălbenește, nu se fisurează, iar grafica nu își pierde din culoare.
Pentru mai multe detalii și oferte pentru prelate tavan, contactează echipa Ilcora. Îți stăm la dispoziție pentru informații suplimentare.